I. PREAMBUL

1.1. La prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul ,,Parada de Aur VP” S.R.L. sunt aplicate principiile prevăzute de actele internaţionale, la care Republica Moldova este parte şi naţionale ce vizează drepturile persoanelor fizice la prelucrarea datelor cu caracter personal.

1.2. Politica de securitate și confidențialitate a datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul ,,Parada de Aur VP” S.R.L. (în continuare – ”Politica”) a fost elaborată în conformitate cu prevederile Legii privind protecţia datelor cu caracter personal nr. 133 din 08 iulie 2011 (în continuarea – ”Legea nr. 133/2011”), cu respectarea principiilor prevăzute în actele menționate la pct. 1.1.

1.3 Politica de securitate este aprobată de către Administratorul ,,Parada de Aur VP” S.R.L., IDNO: 1016600015750, (în continuare – ”Compania” și/sau ”Noi”) care activează în baza legislaţiei în vigoare şi a statutului societăţii.

II. DESPRE CE ESTE POLITICA?

2.1. Politica expune informația despre cum Noi prelucrăm date cu caracter personal în cadrul Companiei și cum asigurăm confidențialitatea și securitatea acestor date.

2.2. De asemenea, în Politică este descris modul în care noi obținem datele cu caracter personal, scopul și temeiul prelucrării, ce drepturi au subiecții acestor date și cum pot aceștia să beneficieze de aceste drepturi.

2.3. Pentru a afla mai multe detalii despre cum sunt utilizate fișiere cookie pe site-ul https://parada.md/, vă încurajăm să consultați Termenii și Condițiile la următorul link.

2.4. S.R.L. Parada de Aur VP își rezervă dreptul de a modifica oricând Politica, pentru a corespunde modificărilor la cerințele legale și pentru a vă informa cât mai fidel asupra modului în care prelucrăm datele cu caracter personal. În acest sens, vă îndemnăm să consultați periodic Politica.

III. NOȚIUNI

În prezenta Politică, sunt definite/utilizate o serie de noțiuni, unele dintre care sunt definite în Legea nr. 133/2011, însă, pentru comoditatea cititorului, le expunem mai jos:

date cu caracter personal – orice informaţie referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă (subiect al datelor cu caracter personal). Persoana identificabilă este persoana care poate fi identificată, direct sau indirect, prin referire la un număr de identificare sau la unul ori mai multe elemente specifice identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;

categorii speciale de date cu caracter personal – datele care dezvăluie originea rasială sau etnică a persoanei, convingerile ei politice, religioase sau filozofice, apartenenţa socială, datele privind starea de sănătate sau viaţa sexuală, precum şi cele referitoare la condamnările penale, măsurile procesuale de constrîngere sau sancţiunile contravenţionale;

operator – persoana fizică sau persoana juridică de drept public sau de drept privat, inclusiv autoritatea publică, orice altă instituţie ori organizaţie care, în mod individual sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal prevăzute în mod expres de legislaţia în vigoare;

persoană împuternicită de către operator – persoana fizică sau persoana juridică de drept public ori de drept privat, inclusiv autoritatea publică şi subdiviziunile ei teritoriale, care prelucrează date cu caracter personal în numele şi pe seama operatorului, pe baza instrucţiunilor primite de la operator;

prelucrarea datelor cu caracter personal – orice operaţiune sau serie de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal prin mijloace automatizate sau neautomatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, păstrarea, restabilirea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea;

consimțământul subiectului de date cu caracter personal – manifestare de voință liberă, specifică, informată și lipsită de ambiguitate a subiectului de date prin care acesta acceptă, printr-o declarație sau printr-o acțiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal care îl privesc să fie prelucrate;

depersonalizarea datelor – modificarea datelor cu caracter personal astfel încît detaliile privind circumstanţele personale sau materiale să nu mai permită atribuirea acestora unei persoane fizice identificate sau identificabile ori să permită atribuirea doar în condiţiile unei investigaţii care necesită cheltuieli disproporţionate de timp, mijloace şi forţă de muncă;

RGDP sau GDPR REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);

Ceilalți termeni care sunt utilizați în Politica au înțelesul conferit în Legea nr. 133/2011.

IV. DE CE AM CREAT ACEASTĂ POLITICĂ?

4.1. Obiectivele prezentei Politici sunt reglementarea modului în care sunt prelucrate datele cu caracter personal în cadrul Companiei în vederea asigurării nivelul corespunzător al protecției datelor cu caracter personal.

4.2. Politica are scopul:

a) informării corecte a colegilor, partenerilor, clienților și a tuturor persoanelor vizate sau interesate despre procesele de prelucrare a datelor de către Companie;

b) preîntâmpinării scurgerii informaţiei care conţine date cu caracter personal prin metoda excluderii accesului neautorizat la aceasta;

c) preîntâmpinării distrugerii, modificării, copierii, blocării neautorizate a datelor cu caracter personal prelucrate prin intermediul sistemelor de evidenta din cadrul ,,Parada de Aur VP” S.R.L.;

d) respectării principiilor statuate de Legea nr. 133/2011 şi altor acte legislative şi normative, naționale și internaționale ce reglementează domeniul.   

e) asigurării caracterului complet, integru, veridic al datelor cu caracter personal prelucrate prin intermediul resurselor informaționale

V. PRINCIPII

La prelucrarea datelor cu caracter personal în Companiei depunem toate eforturile pentru a respecta cu fidelitate următoarele principii:

5.1. Legalitate, echitate și transparență: Prelucrăm date cu caracter personal doar în limitele legii, cu bună-credință, în mod echitabil, în mod transparent față de persoanele vizate. Suntem dispuși să oferim toată informația necesare și receptivi la solicitările clienților și partenerilor noștri.

5.2. Confidențialitate și integritate: Suntem conștienți că nu există securitate perfectă. Cu toate acestea, luăm măsuri rezonabile pentru ca prelucrarea datelor personale să fie făcută în condiții de siguranță, care să includă măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare, care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale.

5.3. Limitarea scopului:  datele cu caracter personal sunt colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și nu sunt prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri.

5.4. Minimizare: Deși trăim și activăm într-o lume a datelor, datele cu caracter personal care le prelucrăm sunt adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate.

5.5. Stocare limitată: Stocăm datele cu caracter personal doar atât timp cât este necesar pentru a atinge scopurile pentru care sunt prelucrate. De asemenea,  datele pot fi stocate pe perioade mai lungi în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice, cu aplicarea măsurilor de ordin tehnic și organizatoric adecvate, în vederea garantării drepturilor și libertăților persoanei vizate.

VI. SCOPURI

Datele cu caracter personal sunt preluate de către Companie, inclusiv, dar nu se limitează la, următoarele scopuri:

6.1. În contextul relațiilor cu clienții noștri:

  • Îndeplinirea obligaţiilor legale ce implică prelucrarea datelor cu caracter personal, conform domeniului de activitate, inclusiv, dar fără a se limita la comunicări şi/sau raportări către autoritățile, instituțiile sau agențiile de stat sau guvernamentale abilitate.
  • Încheierii si executării contractelor încheiat cu clienții (inclusiv datele necesare pentru livrarea produselor noastre), soluționarea reclamațiilor si a solicitărilor din partea clienților.
  • Soluționarea potențialelor litigii înaintate instanțelor, în procesul de mediere, în etapa prelitigioasă,  recuperarea creanțelor, cesiunea creanţelor, desfăşurarea procedurii executării silite etc.
  • numai cu un consimţământ expres: marketing şi oferte comerciale, informaţii privind ofertele promoţionale şi reducerile de preţuri, promovare prin imagini.

6.2. În contextul relațiilor cu operatorii atunci când Compania este persoană împuternicită:

Scopul și temeiul legal al prelucrării sunt definite de operator.

Compania, în calitate de persoană împuternicită, poate prelucra date cu caracter personal, în formă nealterată, cât și date anonimizate și/sau pseudonimizate ale terților, în condițiile stabilite de operator. Compania va depune eforturi rezonabile pentru informarea cât mai facilă și cuprinzătoare a subiecților datelor cu caracter personal. Compania va încuraja Operatorul datelor/Clienții săi să informeze subiecții datelor  despre drepturile acestora și condițiile de prelucrare a datelor.

6.3. În contextul relațiilor cu angajații săi:

– Ţinerii evidenţei salariaţilor ”Parada de Aur VP” S.R.L.;

– Evaluării activităţii salariaţilor şi managementul carierei;

– Elaborării politicelor de salarizare inclusiv calcularea și planificarea premiilor, stimulărilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și altor drepturi și obligații cu conținut pecuniar;

– Debursării drepturilor salariale ale angajaților, inclusiv a premiilor, stimulărilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și altor drepturi și obligații cu conținut pecuniar;

– Efectuării înscrierilor necesare în fişele personale şi în carnetele de muncă;

– Elaborării și prezentări și gestionării rapoartelor și declaraţiilor angajaților asigurați în cadrul sistemului public de asigurări sociale și medicale conform legislației în vigoare;

– Elaborării și prezentări și gestionării rapoartelor financiare, trimestriale şi anuale către instituţiile statului, conform legislației în vigoare;

– Recrutarea personalului și păstrarea posibilităților de colaborare ulterioară cu salariații.

6.4. În contextul vizitării site-ulu www.parada.md, scopurile sunt descrise în compartimentul privind fișierele Cookie a Termenilor și Condițiilor care sunt accesibili la următorul link.

VII. STOCAREA DATELOR

7.1. Pe durata contractului, precum și cât este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, pentru cât prevede legea sau pentru cât este necesar pentru satisfacerea intereselor legitime, Compania poate stoca și utiliza anumite categorii de date cu caracter personal, în formă nealterată sau în formă anonimizată/pseudonimizată (cum ar fi: Nume, prenume, adresă de e-mail; nr. de telefon; adresă de domiciliu.

7.1.1. În ipoteza în care Compania prelucrează date în temeiul consimțământului subiectului, datele nu vor mai fi stocate în caz de retragere a consimțământului.

VIII. DREPTURILE SUBIECȚILOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL

În conformitate cu principiile de protecție a datelor cu caracter personal, persoanele vizate beneficiază de următoarele drepturi:

–   La informare: În cadrul interacţiunii cu subiectul de date, sau la cererea acestuia, operatorul prezintă informaţie relevantă procesului de prelucrare a datelor cu caracter personal.

–  De acces la date:  subiectul datelor cu caracter personal are dreptul în baza unei cereri, de a avea acces la datele cu caracter personal, modul de prelucrare, eventuali destinatari, termenul de stocare a acestor informații, informaţii cu privire la consecinţele juridice generate de prelucrarea datelor cu caracter personal pentru subiectul acestor date, modul de exercitare a dreptului de intervenție asupra datelor cu caracter personal.

De intervenție: subiectul datelor poate cerere rectificarea, actualizarea, blocarea sau ştergerea datelor cu caracter personal incomplete sau inexacte.

De opoziție: Subiectul datelor cu caracter personal are dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa particulară, ca datele cu caracter personal care îl vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel. Dacă opoziţia este justificată, prelucrarea efectuată de operator nu mai poate viza aceste date. Acesta nu este un drept absolut şi nu poate fi satisfăcut în cazul în care temeiul invocat nu este legal şi/sau legitim.

Dreptul la portabilitatea: Dreptul de a transmite datele care vă vizează către un alt operator.

 – Dreptul de a se adresa în justiție: Subiectul datelor are dreptul să adreseze în instanţa de judecată.

– Dreptul de a se adresa în justiție: Subiectul datelor are dreptul să depună o plângere Centrului Național pentru Protecția datelor cu Caracter Personal, care este amplasat în mun. Chișinău, str. Serghei Lazo, 48; MD-2004

IX. EXERCITAREA DREPTURILOR, SOLICITĂRI, PROPUNERI

 În ipoteza în care, suplimentar informațiilor prezentate mai sus, aveți nevoie de precizări sau clarificări, precum și în cazul în care aveți unele sugestii sau propuneri, în cazul în care doriți să vă exercitați dreptul de informare sau acces, nu ezitați să ne contactați la adresa de email: parada.order@gmail.com; nr. de telefon: 067 777 750 sau la adresa: str. Ismail 102/6, mun. Chișinău.

____________________________

Administrator

Parada de Aur VP S.R.L.

Vitalie TIMUȘ

Shopping cart

0

Nu ai niciun produs în coș.

Apăsați Enter pentru a căuta sau tasta Esc pentru a închide